A fost inaugurat un nou loc de joacă în Parcul Bucov
Vești bune pentru părinți, bunici și copii! În parcul memorial Constantin Stere din Bucov afost amenajat un nou loc de joacă, situat în incinta Grădinii Zoologice Ploiești.
Locul de joacă a fost modernizat de Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu compania Lukoil Romania și Administrația Parcului Memorial “Constantin Stere”. Acesta include echipamente moderne destinate activităților recreative pentru copii (tobogane, leagăne) precum și pavaj special cu cauciuc antitraumă, destinat siguranței celor ”mici.
Viceprimarul Municipiului Ploiești, Cristian Mihai Ganea, cel care a participat la inaugurarea respectivului spațiu de joacă, a susținut că investiția respectivă este importantă și binevenită, având în vedere nivelul de acces crescut al familiilor cu copii, la Gradina Zoologică Ploiești, pentru a își petrece timpul liber. De asemenea, și-a exprimat aprecierea față de parteneriatul derulat de municipalitatea ploieșteană cu compania Lukoil Romania și speranța că astfel de proiecte vor continua la nivelul comunității locale.
”Este un loc de joacă modern, cu dotări sigure pentru copii. Investiția a fost suportată de către compania Lukoil, căreia îi mulțumesc pentru sprijinul acordat. Îmi doresc să le ofer copiilor din Ploiești cât mai multe astfel de spații, în care micuții să se poată juca fără să fie expuși pericolelor”, a susținut viceprimarul Mihai Cristian Ganea.
