Lucrările la Bazinul Vega, aproape de a fi finalizate. Când s-ar putea redeschide FOTO


11 iulie 2017

Închis la jumătatea lunii decembrie, Bazinul Vega, singurul bazin de înot deţinut de administraţia ploieşteană, se apropie de momentul în care îşi va redeschide porţile pentru sportivii legitima la secţia de înot a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti şi nu numai.

Conform viceprimarului Cristian Ganea, lucrările de reabilitare sunt foarte aproape de a fi finalizate.
Edilul a mai anunţat şi faptul că monitorizează atent evoluţia lucrărilor, în dorinţa ca graficul să fie respectat, iar bazinul de înot să fie redeschis la 1 august.


„La Bazinul Vega au loc ample lucrări de reparaţii, inclusiv la tavan, plus igienizări, astfel încât imobilul să nu mai prezinte riscuri pentru vizitatori sau oamenii care lucrează aici. Intenţia este ca la 1 august să fie dat în folosinţă, iar noi am monitorizat cu atenţie evoluţia lucrărilor, ca să ne asigurăm că ele se vor încheia până la acest termen”, ne-a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti.
Vă reamintim faptul că  municipalitatea a trimis şi ultimele documente solicitate de Ministerul Dezvoltării pentru ca în Ploieşti să fie construit un bazin de înot olimpic.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(168 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:


Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate





Share on Linkedin
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Facebook





















Copyright © - 2017 deprahova
Actualizat: 17 noiembrie 2017
Statistii deprahova