SC Hale şi Pieţe SA, ţepuită de societatea unui fost candidat la alegerile parlamentare. Reacţia Primăriei Ploieşti

Conducerea Primăriei Ploiești ia în calcul rezilierea contractului cu actualul administrator al Oborului. 


Conform surselor deprahova.ro, se pare că municipalitatea este nemulțumită de faptul că societatea care a primit spre administrare respectivul spațiu comercial, în speță Clipperton SRL,la care unul din cei doi acționari ai firmei este medicul Alexandru Ștefănescu, fost candidat la alegerile parlamentare din 2012 din partea USL (PC), nu a respectat anumite clauze cu privire la investițiile pe care trebuia să le facă în obor.


Neregulile invocate acum de conducerea Primăriei Ploiești au fost semnalate în primăvara anului trecut și într-un raport al Curții de Conturi Prahova. 


Prin urmare, la aproape un an de la momentul în care  inspectorii instituției de control  au sesizat municipalitate cu privire la faptul că asocierea este una păguboasă pentru SC Hale și Pieței și că administratorul Oborului nu respect clauzele din contract, conducerea primăriei ia în calcul rezilierea convenției.
Reamintim faptul că societatea Clipperton a semnat în 2013 contractul de asociere pe o perioadă de 10 ani cu SC Hale și Piețe SA.