Vom avea lumină pe stadionul Ilie Oană!

După ce a demarat colaborarea cu firma „Gama Verde”, care se va ocupa, în acest an, de toate lucrările de întreţinere a gazonului de pe stadionul „Ilie Oană”, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va rezolva, în curând şi problema instalaţiei de nocturnă, prin achiziţionarea celor zece lămpi care s-au ars şi au redus puterea de la un maxim de 1659 lucşi la aproximativ 1500 lucşi.

Astăzi, la prânz, au fost analizate cinci oferte primite din partea a cinci firme diferite şi, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, s-a optat pentru cea mai bună variantă de preţ, venită din partea cunoscutului producător olandez Phillips. Cele zece lămpi necesare au fost, astfel, comandate - urmând să coste în jur de 20.000 lei fără TVA - şi, în circa trei săptămâni, vor ajunge la Ploieşti şi vor fi montate. În acest moment, instalaţia de nocturnă de pe arena „Ilie Oană” ar o putere de aproximativ 1.500 lucşi, aflându-se sub limita impusă de UEFA, de 1.600 lucşi, dar îndeplinind condiţiile solicitate de FRF (1.400 lucşi).

„Am promis că vom rezolva problemele existente la stadion în momentul în care l-am preluat şi ne ţinem de cuvânt. Gazonul va fi, în curând, la cele mai înalte standarde, instalaţia de nocturnă va reveni, şi ea, la capacitate maximă, aşa că vom avea un stadion ce va oferi cele mai bune condiţii atât Petrolului, cât şi echipelor naţionale care vor dori să vină să joace la Ploieşti. Cu sprijinul Consiliului Local şi al domnului viceprimar cu atribuţii de primar, Cristian Ganea, vom face în aşa fel ca stadionul să-şi regăsească strălucirea din momentul în care a fost construit, iar ploieştenii iubitori de fotbal să poată vedea la lucru, sperăm noi, inclusiv echipa naţională a României”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.